Am creat acest cabinet de masaj deoarece mi-am dorit să pot oferi clienților care îmi trec pragul un loc liniștit, un loc relaxant, un loc în care să te deconectezi de toate grijile și de tot stresul, un loc unde să poți veni dacă ai o problema, iar eu să te ajut să îți revii.
Îmi place enorm ceea ce fac și de aceea am ales să creez Bliss Med Center.
Am terminat Facultatea de Medicina și Farmacie Oradea, specializarea Balneofiziokinetoterapie și Recuperare Medicală, am terminat masteratul în același domeniu, am făcut diferite cursuri pentru recuperarea coloanei cervicale, pentru recuperarea umărului, pentru recuperarea coloanei lombare, am făcut curs despre terapia cu ventuze, am făcut cursuri pentru masajul facial clasic și masajul facial Gua Sha, am facut un curs de reflexoterapie, iar în momentul de față urmez încă un masterat în reeducare funcțională.
Sunt o persoană care este mereu dornică de cunoaștere așa că mă specializez de fiecare dată când am ocazia.
Te aștept cu drag să treci pragul cabinetului, să te cunosc și să te ajut să îți revii cât mai repede dacă ai o problemă sau să te ajut să te relaxezi, după o zi lungă.